Fie că ne referim la legume românești, cum este cultura morcovului sau la specii mai nou introduse pe plan local, amintind aici cultivarea sparanghelului, orice cultură necesită un management integrat, astfel încât să avem permanent sub control buruienile, bolile, dăunătorii și carențele de macro sau microelemente. În acest sens, fiecare fermă are nevoie de o tehnologie specifică.
Publicat în Tratamente complete
Unul dintre produsele complexe care mi-a reținut atenția în mod deosebit este Alliance 660 WG, deoarece lotul experimental în care s-a aplicat produsul a fost foarte curat, până la recoltare, exact ceea ce așteptăm cu toții de la un erbicid performant. De aceea, sunt convins că efectul Alliance 660 WG devine și mai vizibil într-o fermă în care gradul de îmburuienare este ridicat și că aplicarea produsului poate face diferența.
Colaborările între profesioniști aduc beneficiul unui schimb de păreri avizate și respectate de către fermieri, având la bază testarea programelor tehnologice avansate, cu grad de complexitate ridicat. Acesta este și cazul celui mai recent proiect în parteneriat al KWIZDA Agro Romania cu SCDA Caracal, stațiunea de cercetare - dezvoltare recunoscută la nivelul întregii piețe agricole, datorită competenței profesionale a specialiștilor de aici.
Am testat în condițiile zonei și am expus fermierilor rezultatele din această regiune, demonstrând astfel capabilitățile produselor din portofoliul KWIZDA Agro Romania.
Atât cerealele, cât și floarea-soarelui sunt culturi cu pondere masivă în fermele din România. În calitate de specialiști în produse și tehnologii pentru protecția și nutriția plantelor, oferim fermierilor doar soluții testate în prealabil în zone geografice diferite, ce acoperă, din punct de vedere pedologic și climatic, variabilitatea fermelor din România. În această perioadă de mare instabilitate, dorim să ne poziționăm ca element de siguranță în ciclul de producție, un partener pe care fermierii se pot baza, atât din punctul de vedere al disponibilității produselor, cât și al performanțelor tehnice ale acestora. Desfășurăm proiecte de testare în toată țara și colaborăm cu institute de prestigiu, ai căror cercetători au dovedit cel mai înalt grad de profesionalism. Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Caracal a desfășurat până în prezent numeroase proiecte de cercetare, creându-și în timp reputația, bine meritată, de autoritate în domeniu, astfel încât era evident că trebuia să inițiem această cooperare
Arieș Bujor, Director Produs Culturi de Câmp la KWIZDA Agro Romania
Astfel, la cereale, au fost testate și demonstrate, în paralel, tehnologiile de interes la ora actuală:
- Erbicidarea de toamnă pentru controlul buruienilor hibernante mono și dicotiledonate: ALLIANCE 660 WG, pe bază de metsulfuron – metil și diflufenican și FENCE, pe bază de flufenacet;
- Erbicidare de primăvară pentru controlul buruienilor dicotiledonate, cu un produs de top din portofoliu, PROVALIA, un erbicid de ultimă generație, care conține un mix concentrat de 3 substanțe active (fluroxipir + tifensulfuron metil + metsulfuron metil).
În ambele cazuri, acțiunea produselor s-a dovedit deosebit de eficientă în ceea ce privește combaterea buruienilor, cu selectivitate ridicată asupra plantelor de cultură. Loturile au fost irigate, în varianta cu erbicidare în toamnă obținându-se și un spor de producție.
Unul dintre produsele complexe care mi-a reținut atenția în mod deosebit este Alliance 660 WG, deoarece lotul experimental în care s-a aplicat produsul a fost foarte curat, până la recoltare, exact ceea ce așteptăm cu toții de la un erbicid performant. De aceea, sunt convins că efectul Alliance 660 WG devine și mai vizibil într-o fermă în care gradul de îmburuienare este ridicat și că aplicarea produsului poate face diferența. Totodată, vreau să aduc în discuție și fertilizanții foliari, care sunt foarte buni, însă optimizarea acțiunii lor depinde de momentul aplicării, care nu trebuie să se suprapună cu perioadele de stres abiotic, mai ales dacă vorbim de fertilizanți pe bază de azot.
dr. ing. Eugen Petrescu, SCDA Caracal
În ceea ce privește lotul de testare la floarea-soarelui, s-a urmărit evoluția culturii după aplicarea AMALGEROL ESSENCE, un biostimulator 100% natural, liber de organisme modificate genetic și care nu lasă reziduuri. Este un produs pe bază de carbon organic, azot și potasiu, aminoacizi, alginat, antioxidanți, extract de ierburi alpine și fitohormoni din plante. Printre alte beneficii, biostimulatorul activează viața microbiană din sol, ajută la descompunerea resturilor vegetale, îmbunătățește conținutul de humus și crește retenția apei în sol.
Schimbările climatice dictează noile reguli, iar noi, KWIZDA Agro, ne adaptăm nevoilor concrete privind protecția mediului și menținerea echilibrului biologic în sol. Utilizarea substanțelor naturale și a celor biologice se impune ca soluție pentru menținerea pe termen lung a ecosistemului agricol și îmbunătățirea fertilității naturale a solului. Să nu uităm că generațiile viitoare depind de noi.
Arieș Bujor, Director Produs Culturi de Câmp la KWIZDA Agro Romania