Tratamentele cu WUXAL® Ascofol la pomii fructiferi în primele stadii de creștere îmbunătățesc mărimea și coloritul fructelor, determinând obținerea unei recolte înalt calitative. WUXAL® Aminoplant este un fertilizant foliar sub formă lichidă, ce oferă o nutriție echilibrată cu macrontrienți (azot, fosfor, potasiu). WUXAL® Amino este un biostimulator cu concentrație mare de azot organic și cu un conținut foarte ridicat de aminoacizi.
Publicat în Bio
Produsul Xilon® se bazează pe mecanisme care există în natură, le declanșează, le amplifică și le exploatează la maximum. Pe scurt: prin aplicarea Xilon, în sol ajung conidii și spori ai ciupercii Trichoderma asperellum (tulpina T34, selectată special pentru calitățile sale îndelung cercetate) și proliferează în sol, unde creează micorize, adică simbioze cu plantele.
Agricultura românească este cu un pas mai aproape de viitor: din acest an, este disponibil fungicidul biologic Xilon, primul fungicid cu aplicare la sol, pe bază de ciuperca Trichoderma asperellum, recomandat la cultura mare. Acest produs reprezintă o tehnologie de ultimă oră, ce se bucură de aprecierea specialiștilor în domeniu. În România, fungicidul biologic Xilon este omologat la floarea-soarelui, porumb și soia. Spectrul de combatere este vast, cuprinzând patogeni dintre cei mai importanți: floarea-soarelui (Sclerotinia sclerotiorum) , porumb (Fusarium spp. ), cu rol important în reducerea micotoxinelor, soia: Sclerotinia sclerotiorum.
1. Cum acționează Xilon® și care sunt beneficiile?
Produsul Xilon® se bazează pe mecanisme care există în natură, le declanșează, le amplifică și le exploatează la maximum. Pe scurt: prin aplicarea Xilon, în sol ajung conidii și spori ai ciupercii Trichoderma asperellum (tulpina T34, selectată special pentru calitățile sale îndelung cercetate) și proliferează în sol, unde creează micorize, adică simbioze cu plantele. Și aici, în sol, se defășoară acțiunea contra patogenilor care amenință plantele încă de la răsărire. Facem o sinteză a modalităților de acțiune a ciupercii Trichoderma asperellum, mai multe detalii fiind disponibile la reprezentanții Kwizda Agro Romania.
Xilon® prezintă 4 moduri de acțiune împotriva patogenilor:
- Sinteza de enzime care degradează pereții celulari ai patogenilor, le perturbă metabolismul și le determină moartea.
- Hiperparazitismul, ce constă în strangularea patogenului prin sistemul de hife foarte bine dezvoltat.
- Dincolo de protecția prin mijloace chimice (sinteza de enzime), T34 ajută plantele să țină la distanță agenții patogeni, instituind o barieră fizică împotriva acestora. Colonizarea rădăcinilor plantelor, are loc într-o perioadă scurtă de timp; remarcăm faptul că prezența micorizelor crește și capacitatea plantelor de absorbție a apei și a nutrienților, ceea ce va determina o productivitate crescută.
- T34 ajută conferă rezistență sistemică plantei, pregătind-o mai bine contra bolilor. Trichoderma asperellum are efect de vaccin: contactul cu acest microorganism determină planta să secrete anumite substanțe de protecție, care o pregătesc pentru atacurile agenților patogeni.
2. Este fungicidul biologic la fel de eficient ca un produs convențional?
Avem certitudinea că răspunsul la această întrebare este DA. Ne bazăm pe o serie de 90 de teste (desfășurate în loturi de testare GEP și în ferme), ce au indicat eficiență similară cu cea a tratamentelor antifungice foliare și superioară tratamentelor fungice la sol sub formă de tratament sămânță.
3. Să luăm drept exemplu un fermier care cultivă floarea-soarelui. Care sunt avantajele sale la aplicarea Xilon?
În primul rând, trebuie știut că acest fungicide biologic este vital la înființarea culturii, când infecțiile primare ale agenților patogeni din sol, pot ataca plăntuțele încă de la germinație. Utilizarea fungicidului biologic Xilon® asigură o răsărire mai puternică și mai uniformă, iar plantulele sunt mai bine înrădăcinate, cu o masă a rădăcinilor mai ridicată. Desigur, plantele sănătoase vor da producții mai mari.
Activitatea fotosintentică este mai intensă, iar absorbția de apă și de nutrienți este mai puternică. T34 explorează volume mai mari de sol, unde secretă acizi ce intră în reacție cu nutrienții. Substanțele rezultate sunt compuși solubili, adică nutrienți ușor de absorbit și utilizat de către plante.
Un alt aspect important de reținut: după răsărire, plăntuțele nu sunt suficient de dezvoltate pentru a absorbi fosforul din sol. Trichoderma asperellum acționează benefic, mobilizându-l și transformându-l în compuși ușor de absorbit. De asemenea, Xilon® duce la scăderea pH-ului solului, ceea ce determină o absorbție superioară a fosforului, precum și a fierului.
Față de produsele chimice, Xilon® are beneficiul de a nu prezenta reziduuri în sol sau în plante.
De asemenea, nu este dăunător pentru fauna utilă. Sunt foarte importante și beneficiile pe termen lung: Xilon contribuie la descompunerea resturilor vegetale, ceea ce înseamnă rezervă mai mică de patogeni în sol pentru culturile viitoare, precum și o cantitate crescută de humus.
4. Cum se integrează un produs biologic într-o strategie convențională?
Xilon® poate fi integrat în strategia convențională cu performanțe similare, cu beneficii specifice:
- Produsul prezintă flexibilitate în aplicare, un beneficiu în cazul primăverilor ploioase. În cazul Xilon®, este nevoie de o singură aplicare.
- Aplicarea Xilon® înlocuiește o aplicare de fungicid.
- Riscul de apariție a rezistenței este aproape inexistent.
- Crește toleranța culturii la stresul biotic și abiotic(secetă, salinitate, temperatură, lumină)
Pentru mai multe informații despre noul fungicid biologic Xilon®, vă invităm să contactați Reprezentanții Kwizda Agro Romania.
Referințe dăunători
Putregaiul alb floarea soarelui
Sclerotinia sclerotiorum