WUXAL Microplant: sinergia elementelor în plantă. Impactul nutriției deficitare în dezvoltarea bolilor la cartof

Aspectul și uniformitatea tuberculilor ajută fermierii să obțină avantaje în momentul  comercializării producției de cartof, concretizate prin prioritate la raft și o marjă de profit mai mare. Atenția producătorilor nu este îndreptată doar înspre produsele de protecție a plantelor, ci și către componenta de nutriție a acestora, care susține cultura în fenofazele cheie să depășească situațiile critice și asigură un randament superior.

Formularea și calitatea fertilizantului contează cel mai mult în stimularea potențialului optim de producție al plantelor de cultură, concomitent cu respectarea dozelor recomandate și a momentelor de aplicare. Considerând legea minimului lui Liebig („părintele industriei îngrășămintelor”), dacă există o singură carență a unui element nutritiv, atunci aceasta va avea rolul determinant în cantitatea și calitatea producției, chiar dacă celelalte elemente nu sunt deficitare. Această regulă poate fi argumentată prin sinergia dintre macro (NPK), mezo (S, Ca, Mg) și microelemente (B, Mn, Cu, Zn, Fe).

Conform studiilor, începând cu perioada de umplere a tuberculului, cultura de cartof ar trebui să aibă un consum zilnic de 7,85 kg/ha azot (N), 1,12 kg/ha de fosfor (P) și 15,69 kg/ha de potasiu (K), pentru ca tuberculii să acumuleze zilnic între 670 și 1.120 kg/ha. Se știe că, dintre toate plantele de cultură, cartoful este cel mai mare consumator de potasiu. Totuși, dacă în majoritatea fermelor, practicile agricole includ aportul necesar de macroelemente (NPK), rolul mezo și micronutrienților nu este întotdeauna apreciat pe măsura importanței lor.

Consecințele directe ale carențelor de sulf, magneziu, calciu sau microelemente la cartof sunt evidente printr-un răspuns imun mai slab în fața patogenilor (cum sunt bolile cojii, dar nu numai) și a dăunătorilor, o toleranță redusă la secetă sau temperaturi scăzute, precum și fitotoxicitatea accentuată din cauza unor factori de stres suplimentari (erbicidare, îngrășăminte de sol etc).

Micronutrienții – instrumente funcționale pentru succesul producțieide cartof

O cantitate insuficientă de azot sau magneziu poate încetini absorbția microelementelor în plante (bor, mangan, cupru, zinc). La rândul lor, anumiți micronutrienți deficitari pot genera probleme în asimilarea celorlalte elemente necesare culturii. Cum se raportează aceste situații la cartof?

De exemplu, unul dintre microelementele esențiale, borul (B), este util pentru stabilizarea în peretele celular a calciului (Ca), care contribuie la obținerea unor tuberculi mai mari, cu coajă fortificată, oferindu-le rezistență superioară la depozitare, dar și la infecții provocate de boli ca râia comună (Streptomyces scabies), râia făinoasă (Spongospora subterranea), râia neagră (Synchytrium endobioticum) și râia argintie (Helminthosporium solani). Astfel, o carență de bor în planta de cartof ar determina utilizarea insuficientă a calciului, chiar dacă acesta ar fi disponibil plantei în cantitatea optimă.

Independent de alte elemente, borul este responsabil de creșterea tubului polenic și a calității polenului, de transportul zaharurilor și de metabolismul carbohidraților în tubercul, precum și de sinteza auxinelor, fitohormoni care asigură elongația celulelor, mai exact, susțin dezvoltarea vârfurilor de creștere. Deoarece disponibilitatea acestui microelement (B) este redusă în condiții de stres hidric și, mai mult decât atât, depinde de structura solului, nutriția foliară este o alternativă viabilă. Semnele deficienței cu bor se manifestă pe lăstari și frunze tinere, care sunt deformate și pătate și tulpini crăpate.

Microelementele cationice – motoare active în susținerea culturii de cartof

În anumite cazuri, deficiența în unele elemente minerale, cum este zincul (Zn), nu manifestă semne vizibile (fenomenul de „foame latentă”), dar determină schimbări în procesele interne ale plantelor, având ca rezultat direct diminuarea productivității chiar și cu 20%, după unii autori. Dacă sunt vizibile, semnele carenței de zinc includ cloroze intervenale și pete necrozate pe frunze, internoduri mai scurte și plante oprite din creștere. Solurile tipice cu deficit constant de zinc sunt cele cu pH alcalin sau cele nisipoase, cu un conținut scăzut de materie organică, precum și cele calcaroase sau bogate în magneziu și potasiu.

De ce este important zincul în cultura de cartof? Acest microelement cationic activează o mare parte dintre enzime și influențează metabolismul proteinelor, contribuind la menținerea proceselor fiziologice normale ale plantelor și condiționând capacitatea acestora de a asimila și sintetiza celelalte elemente minerale. Plantele cu deficit de zinc pot avea o talie mai mică, datorită internodurilor mai scurte. Inclus în strategia integrată a fermei, zincul fortifică sistemul imunitar al plantei, care va avea o rezistență mai mare la stresul biotic și abiotic și, implicit, la râia făinoasă (Spongospora subterranea). Aplicat foliar, zincul ajută la susținerea componentei nutritive a tuberculului, un atu important dacă ne gândim la rolul major pe care cartoful îl are în alimentația umană.

Și cuprul (Cu) este un element structural în sinteza proteinelor, care susține metabolismul peretelui celular și este implicat în procesul de fotosinteză, cu un rol esențial în respirație. Carența de cupru se recunoaște după frunzele tinere răsucite, care dezvoltă cloroze intervenale, precum și prin ofilirea și căderea frunzelor mature sau printr-o înflorire întârziată. Planta se degradează prematur, determinând reducerea randamentului de producție.

Dacă ne confruntăm cu o deficiență de mangan, trebuie să știm că aceasta încetinește procesul de fotosinteză, afectând producerea clorofilei. Manganul (Mn) este un element cu mobilitate foarte redusă în plantă, din acest motiv, atunci când se află în deficit, semnele sunt vizibile pe frunzele foarte tinere, sub forma unor pete necrozate. Un aport insuficient de mangan determină reducerea cantității de amidon, respectiv a conținutului de carbohidrați din tubercul, conducând la diminuarea calității producției. Aportul optim de mangan limitează riscul de infecție cu râia comună (Streptomyces scabies), o boală care provoacă pierderi importante producătorilor de cartof din întreaga lume, din cauza craterelor și leziunilor cu aspect de foaie de plută, pe care le formează pe coaja și în țesutul tuberculului.

Wuxal Microplant – un cocktail nutritiv de calitate superioară pentru cartof

Unul dintre produsele „vârf de gamă” privind fertilizarea foliară cu N, K, S, Mg și microelemente (B, Cu, Fe, Mn, Mo, Zn) este WUXAL Microplant, care, aplicat în doză de 1 l/ha în perioada post-înflorire, are rolul de a susține starea generală de sănătate a culturii de cartof și îmbunătățește calitatea masei foliare, crescând și rezistența plantelor la stresul termic.

WUXAL Microplant conține toate microelementele în concentrație optimă pentru a răspunde cerințelor nutriționale ale plantei de cartof, un aspect foarte important, deoarece și micronutrienții în exces, ca și deficiențele, pot provoca dezechilibre. Un exemplu este fierul (Fe), care, administrat peste nivelul recomandat, blochează preluarea manganului (Mn) de către plantă. În schimb, un aport optim de fier susține creșterea plantei, fierul având rol de transportor al electronilor în procesele de respirație și fotosinteză. Deoarece este esențial în producerea clorofilei, semnele deficienței de fier constau în clorozarea frunzelor (mai ales a celor tinere), chiar dacă nervurile nu se decolorează.

WUXAL Microplant conține adjuvanții specifici gamei WUXAL, iar microelementele cationice (Mn, Cu, Fe, Zn) sunt suprachelatate EDTA, eliminându-se astfel riscul de a provoca reacții chimice în amestecul de tratare.

Pe lângă un aport echilibrat de azot, potasiu și microelemente, WUXAL Microplant pune la dispoziția culturii de cartof un conținut optim de mezoelemente, cum sunt magneziul și sulful. Magneziul (Mg) este un element constitutiv al moleculei de clorofilă, implicat în transportul zaharurilor către tubercul. Carența de magneziu se observă mai întâi pe frunzele mature, fiind un element foarte mobil. Semnele acesteia sunt paloarea accentuată a frunzei, iar, pe măsură ce deficiența se accentuează, frunza dezvoltă cloroze intervenale și, în cazuri severe, poate prezenta margini purpurii.

Despre bolile cojii cartofului, pe scurt

Râia comună (Streptomyces scabies) poate fi prezentă în resturile vegetale. După ce infectează tuberculii, boala se dezvoltă pe țesuturile acestora până la momentul recoltei. Patogenul rezistă peste iarnă în sol și se reactivează în anul următor, infectând producția de sezon. Utilizarea varului înainte de însămânțare trebuie evitată, deoarece creează condiții favorabile pentru râia comună. Boala poate fi ținută sub control prin respectarea managementului rotației culturilor, achiziția de sămânță certificată din surse sigure, dezinfecția periodică a depozitelor, recoltarea mecanizată controlată (cu utilaje necontaminate și având grijă la nevătămarea tuberculilor), irigații, dar și printr-un aport optim cu sulf elementar (S), element care scade pH-ul solului și combate, pe lângă râia comună, și râia făinoasă (Spongospora subterranea), un patogen la fel de păgubos.

Râia făinoasă (Spongospora subterranea) afectează rădăcinile și tuberculii, diminuând calitatea producției destinate consumului, procesării sau cartofului de sămânță. Tuberculii contaminați prezintă pustule închise la culoare, uneori înconjurate de un strat prăfos. Atacul asupra rădăcinilor stopează creșterea plantei, afectând productivitatea și ajută inocularea și propagarea agentului patogen în sol. Reprezintă una dintre cel mai dificil de combătut boli cu transmitere prin sol, considerată principala cauză a deformării stolonilor și a excrescențelor canceroase pe rădăcini (hiperplazii), care sunt porți de intrare pentru alți patogeni și virusuri.

Râia neagră (Synchytrium endobioticum) atacă tuberculii, stolonii, lăstarii, inflorescențele, fără a infecta și rădăcina plantei de cartof. Semnele sunt evidențiate prin excrescențele diforme, care împiedică valorificarea producției. Și râia argintie (Helminthosporium solani) împiedică potențialul de comercializare, din cauza leziunilor circulare de pe suprafața tuberculului. Efectul vizual este mai accentuat la soiurile roșii, însă provoacă aceleași pierderi și la celelalte soiuri.