Inscticidul acaricid ORTUS 5 SC se prezintă sub formă de suspensie concentrată și are la bază substanța activă fenpiroximat, 51,2 g/l. Acționează prin contact și prin ingestie asupra păianjenului roșu comun (Tetranychus urticae) și asupra moliei păstăilor (Etiella zinckenella) la soia. Produsul afectează respirația celulară și inhibă producția de energie a celor doi dăunători. Datorită acțiunii de șoc, aceștia încetează să mai producă pagube în cultură la o zi după tratament.
Publicat în Combaterea dăunătorilor
Testările GEP din 4 ferme afectate de precipitații masive (272 mm) într-o regiune est – europeană au demonstrat, în urma tratamentului cu XILON®, reducerea cantității de micotoxină deoxynivalenol (DON) asociată Fusarium spp. cu 70% - 90% față de valoarea obținută de martorii netratați. Alte testări GEP derulate pe durata a 2 ani în Ungaria au demonstrat că XILON® se apropie și chiar egalează ca preformanță fungicidele convenționale, confirmând un nivel similar al reducerii micotoxinelor DON asociate Fusarium spp.
Lumea se schimbă, iar agricultura se adaptează. Tendința la nivel european este găsirea de noi soluții cu impact benefic asupra solului, dar care să aibă eficiența produselor convenționale în practicile agricole. XILON® este rezultatul provocării Kwizda Agro de a propune fermierilor un produs biologic cu dublă performanță: combaterea unora dintre cele mai agresive boli în cultura de porumb, floarea-soarelui și soia, în paralel cu oferirea unui plus de vitalitate plantelor, cu toleranță crescută la stres.
XILON®– singurul fungicid cu aplicare la sol, 4 moduri de acțiune împotriva Fusarium spp.
În acest articol am prezentat, în detaliu, cele 4 moduri concrete de acțiune prin care ciuperca Trichoderma asperellum, tulpina T34 (ale cărei spori și conidii compun substanța activă a fungicidului), controlează agentul dăunător, în cazul de față - Fusarium spp. la porumb. Pe scurt, acestea sunt: hiperparazitismul (parazitează organismele dăunătoare, reducând populația patogenului); eliberarea enzimelor care inhibă dezvoltarea patogenului; colonizarea sistemului radicular al plantei (creând o barieră de protecție împotriva Fusarium spp. și îmbunătățind absorbția nutrienților) și inducerea rezistenței sistemice (acțiunea de tip „vaccin” sporește imunitatea plantelor, oferind și protecție foliară împotriva bolii).
Unul dintre avantajele produsului este modul și momentul realizării tratamentului. XILON®se aplică o singură dată, la semănat, prin încoporare cu microgranulatorul sau prin pulverizare cu MET-ul, scutind fermierul de costurile unui tratament fungicid suplimentar.
Plus pentru porumb: diminuarea micotoxinelor
Testările GEP din 4 ferme afectate de precipitații masive (272 mm) într-o regiune est – europeană au demonstrat, în urma tratamentului cu XILON®, reducerea cantității de micotoxină deoxynivalenol (DON) asociată Fusarium spp. cu 70% - 90% față de valoarea obținută de martorii netratați.
Alte testări GEP derulate pe durata a 2 ani în Ungaria au demonstrat că XILON® se apropie și chiar egalează ca preformanță fungicidele convenționale, confirmând un nivel similar al reducerii micotoxinelor DON asociate Fusarium spp.
Totodată, XILON® a înregistrat rezultate excelente și în diminuarea nivelului de micotoxină zearalenonă (ZEA) asociată Fusarium spp., iar testările în curs estimează rezultate favorabile și în ceea ce privește reducerea celorlalte micotoxine asociate patogenului, respectiv Fuminosin și Nivalenol.
Chiar dacă Fusarium nu dispare efectiv din sol, fenolii secretați de Trichoderma asperellum în noua formulare WP reduc sau chiar anulează sinteza de micotoxine, cu alte cuvinte, când în anumite sole este sesizată prezența ciupercii Fusarium, cantitatea de micotoxine este, în același timp, foarte redusă.
Ca urmare a acestor confirmări din câmp privind asigurarea împotriva micotoxinelor indiferent de condițiile climatice și presiunea de infecție, XILON® vine în întâmpinarea nevoilor actuale ale fermierilor privind siguranța alimentară prin posibilitatea trasabilității producției, concomitent cu alinierea la standardele europene referitoare la păstrarea unui mediu mai curat.
Formulare îmbunătățită, cu efect booster asupra Trichoderma
O etapă extrem de importantă în obținerea succesului cu acest produs biologic o reprezintă activarea sporilor de Trichoderma. Pe lângă concentrația ridicată a sporilor, 1x107 unități formatoare de colonii per gram (CFU/g), divizia New Tech a Kwizda Agro a introdus încă o tehnologie pentru maximizarea și securizarea procesului de activare a organismelor biologice din XILON®: nucleul nutritiv de zaharoză. Astfel, odată trezită la viață de umiditatea din sol, Trichoderma se dezvoltă accelerat (efectul “booster”), ajungând mai repede și în număr mai mare la etapa de colonizare a rizosferei tinerelor plante.
Spre deosebire de alte produse biologice pe bază de Trichoderma, XILON® are o formulare îmbunătățită în baza celor 4 moduri de acțiune, datorită cărora nu prezintă risc de rezistență din partea Fusarium spp. Ca urmare, FRAC (Comitetul de acțiune pentru rezistența la fungicide) a încadrat produsul într-o clasă nouă, superioară.
Produsul are un rol benefic asupra solului, prin descompunerea materiei organice și eliberarea nutrienților minerali. Totodată, simbioza dintre Trichoderma și rădăcinile plantei (micorizele) ajută la dezvoltarea unui sistem radicular puternic, capabil să exploreze volume mai mari de sol. Astfel, plantele beneficiază de o toleranță sporită la factorii de mediu și pot avea un comportament net superior în perioade de stres hidric, chiar și în zone cu soluri nisipoase sau slab aprovizionate.
Testele GEP au relevat un spor constant de producție la culturile de porumb tratate cu XILON®, respectiv o medie de + 0,5 tone / ha față de loturile netratate și +6% față de loturile în care s-au aplicat alte produse biologice.
Referințe dăunători
Putregaiul tulpinii și al știuleților de porumb
Fusarium spp., Gibberella zeae