Publicat în Creșterea productivității

FILAN este un fungicid sistemic, sub formă de suspensie concentrată (SC), care are la bază două substanțe active puternice, inovatoare: boscalid 200 g/l și dimoxistrobin 200 g/l. Produsul este omologat pentru culturile de floarea-soarelui și rapiță și prezintă acțiune preventivă, curativă și eradicativă. Dincolo de acțiunea de protecție a culturilor, aplicarea lui are și beneficii fiziologice, de menținere a “stay green”- ului pe o perioadă mai îndelungată și de revitalizare a plantelor. În plus, după utilizarea FILAN, se observă o umplere mai bună a boabelor și, drept urmare, se pot obține producții mai mari, de calitate mai bună.

Conjunctura din ultimul an a determinat creșterea cererii pentru oleaginoase, producții la care România este un jucător important la nivelul UE. Chiar și în condițiile secetoase din 2022, Comisia Europeană estimează că producția de floarea-soarelui la nivelul României a fost de peste 7 milioane tone (care reprezintă un potențial agricol diminuat cu 30% față de cel în condiții normale), iar exporturile au însemnat peste 100.000 tone semințe de rapiță și aproape 55.000 tone semințe de floarea-soarelui. Pentru a menține acest loc preferențial, fermierii din țara noastră reușesc să elaboreze lucrări tehnologice foarte performante, cu care fac față provocărilor generate de factori externi, cum sunt bolile, dăunătorii sau stresul climatic cu toate consecințele aferente.

În ceea ce privește bolile cu impact economic major la rapiță și floarea-soarelui, menționăm putregaiurile (alb, cenușiu, negru), alternarioza, iar, în cazul rapiței, și făinarea. În cazul unei presiuni mari de infecție, fiecare dintre acestea pot conduce la o pierdere de producție considerabilă, chiar și de peste 50% din totalul produției.

Soluția de încredere pentru majoritatea provocărilor generate de boli: FILAN

FILAN (a doua denumire comercială a produsului PICTOR) este un fungicid sistemic, sub formă de suspensie concentrată (SC), care are la bază două substanțe active puternice, inovatoare: boscalid 200 g/l și dimoxistrobin 200 g/l. Produsul este omologat pentru culturile de floarea-soarelui și rapiță și prezintă acțiune preventivă, curativă și eradicativă. Dincolo de acțiunea de protecție a culturilor, aplicarea lui are și beneficii fiziologice, de menținere a “stay green”- ului pe o perioadă mai îndelungată și de revitalizare a plantelor. În plus, după utilizarea FILAN, se observă o umplere mai bună a boabelor și, drept urmare, se pot obține producții mai mari, de calitate mai bună.

FILAN. Mix de substanțe eficiente contra bolilor la rapiță și floarea-soarelui

  1. Boscalid, din clasa carboxamidelor, foarte apreciat la nivel global pentru spectrul său larg de acțiune, precum și pentru eficiența sa. Boscalidul are o mișcare de translocare acropetală, având astfel, capacitatea să protejeze planta din interior contra bolilor. De asemenea, are acțiune translaminară: acționează la nivelul frunzei, protejând-o de infestare sau de răspândirea acesteia, prin disperarea substanței active în țesuturile foliare. Boscalidul are efect preventiv deoarece împiedică germinarea sporilor, dar și curativ, întrucât stopează dezvoltarea miceliului ciupercilor patogene și oprește sporularea. Efectele acestei substanțe active se produc chiar și atunci când infecția a apărut deja.
  2. Dimoxistrobin, membru al grupului strobilurinelor, analogi ai strobilurinei A, este produs în mod natural de către ciuperca Strobilurus tenacellus. Acest compus acționează împotriva dezvoltării fungice atât la suprafața plantei, cât și în interiorul țesuturilor vegetale. Studiile** arată că metoda cea mai eficientă de aplicare a acestei substanțe este aplicarea foliară, cum este și cazul FILAN. Această substanță activă este absorbită prin frunze, având o acțiune sistemică și translaminară.

FILAN sporește vitalitatea plantelor și crește productivitate aculturilor

Substanța activă boscalid nu are numai un puternic efect fungicid, ci crește și vitalitatea plantelor. Acest beneficiu se datorează reducerii nivelului de etilenă (hormonul îmbătrânirii), întârziind astfel senescența. Inhibarea producției de etilenă ameliorează efectele unor perioade critice (secetă, temperaturi scăzute, atacuri de insecte etc.). În lipsa tratamentului cu boscalid, plantele pot secreta acest hormon, ce împiedică diviziunea celulară și conduce la o încetinire a creșterii frunzelor tinere.

În comparație, plantele de cultură tratate cu FILAN se mențin verzi pentru o perioadă mai îndelungată, prelungindu-și procesele fiziologice și conducând la o mai bună umplere a semințelor, atât la rapiță, cât și la floarea-soarelui.

În Marea Britanie, s-a observat acest efect pozitiv asupra producției, în absența bolilor vizibile; au fost efectuate un număr relativ ridicat de teste - 46 - privitoare la efectul boscalidului asupra rapiței, care a indicat și un plus de producție (+0,2 t/ha).

Beneficiile FILAN asupra culturilor de rapiță și floarea-soarelui

  • Control excelent al bolilor, printre care putregaiurile alb, cenușiu, negru (Sclerotinia sclerotiorum, Botrytis cinerea și Phoma lingam / Phomopsis helianthi);
  • La rapiță: protecție asigurată pentru exteriorul silicvei și reducerea riscului de dehiscență prematură;
  • Producții mai ridicate și de calitate mai bună, datorită nivelului sporit de umplere al boabelor;
  • Îmbunătățirea vitalității plantelor (stay - green pronunțat), inhibarea etilenei.

FILAN: Mod de aplicare și doză

La ambele culturi este recomandată doza de 0,5 l/ha. Produsul se prezintă în ambalaje de 5 l. La rapiță, se aplică din momentul îmbobocirii, până la formarea silicvelor, chiar și pe durata înfloritului. La floarea-soarelui, se aplică în perioada dintre dezvoltarea primelor frunze și până la înflorit.

În momentul tratamentului, sunt indicate câteva recomandări:

  • Evitați drift-ul la pulverizare, astfel încât aplicarea să nu fie realizată și pe culturile învecinate.
  • La rapiță, care este o plantă puternic meliferă, tratamentul cu FILAN produce un risc minim pentru albine atunci când este utilizat conform instrucțiunilor. Totuși, când aplicarea se face în timpul înfloritului, este necesară informarea apicultorilor din vecinătatea culturii, în prealabil.
  • În cazul culturilor cu plante căzute, este indicat să luați în calcul posibilitatea unei răspândiri secundare a bolii, datorită contagiunii de la o plantă la alta.

În cazul primăverilor cu temperaturi scăzute sau secetoase, aplicarea fungicidului FILAN împreună cu fertilizantul foliar WUXAL BORON PLUS ajută la creșterea vitalității culturilor și minimizarea efectelor cauzate de stresul climatic sau hidric. WUXAL BORON PLUS furnizează culturilor aportul optim de bor din acid boric, 100% asimilabil și ușor de absorbit de către plante. În plus, asigură o înflorire uniformă, susține fecundarea și legarea, oferind culturii și un aport substantial de azot și fosfor. Sinergia dintre aceste elemente determină o absorbție superioară a microelementelor necesare, generând o fructificare îmbunătățită și obținerea elementelor de producție superioare.

FILAN: Fungicid cu spectru mare de combatere

Putregaiul alb la rapiță și floarea-soarelui (Sclerotinia sclerotiorum)

Scleroții atacă toate organele aeriene ale plantei: tulpină, frunze, silicve sau calatidiu. Primele semne sunt petele decolorate, albicioase, care, pe măsură ce evoluează, necrozează și produc miceliu de culoare albă. Plantele afectate se ofilesc și apoi se usucă. Această boală este una dintre cele mai agresive și conduce la pierderi de producție și de 60%.

Putregaiul alb la rapiță (Sclerotinia sclerotiorum)
Putregaiul alb la rapiță (Sclerotinia sclerotiorum)
Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) pe calatidiu la floarea soarelui
Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) pe calatidiu la floarea soarelui

Putregaiul cenușiu al florii-soarelui (Botrytis cinerea)

Această boală afectează calatidiul. Pe partea exterioară a acestuia apar pete brune, ce formează țesuturi moi, putrede. Pe acestea este vizibil un praf cenușiu, iar între semințe se formează scleroți. Boala deteriorează semințele, ce devin improprii pentru consum sau pentru a fi recoltate

Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea)
Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea)

Pătarea brună și frângerea tulpinilor la floarea-soarelui (Phomopsis helianthi)

Pe organele atacate (frunze, tulpini, calatidiu), apar pete închise la culoare care se extind. Țesuturile afectate putrezesc și slăbesc rezistența tulpinii, care se frânge.

Pătarea și frângerea tulpinilor (Diaporthe helianthi f.c. Phomopsis helianthi)
Pătarea și frângerea tulpinilor (Diaporthe helianthi f.c. Phomopsis helianthi)

Alternarioza la floarea-soarelui (Alternaria helianthi)

Boala se manifestă la început pe suprafața foliară, la nivelul etajelor inferioare, cu tendință de ascensiune la restul frunzelor. Primele semne sunt pete cenușii cu țesut uscat, înconjurate de un halou de culoare galbenă. Acestea se pot extinde până la uscarea totală a frunzei.

Alternarioza florii - soarelui (Alternaria helianthi)
Alternarioza florii - soarelui (Alternaria helianthi)

Putregaiul cenușiu la rapiță (Botrytis cinerea)

Producerea și răspândirea infecției este favorizată de umiditatea excesivă. Boala poate afecta toate organele plantei. În zonele afectate apar pete moi, de culoare galben-cenușie care, pe măsură ce evoluează, vor fi acoperite de un strat de miceliu cenușiu. Frunzele afectate se ofilesc și mor, iar silicvele atacate putrezesc, nemaiputând fi fructificate.

Putregaiul negru la rapiță (Phoma lingam)

La locul infecției apar pete de țesut necrotic, cu fructificații negre (picnidii) și margini galbene. Petele se extind, iar frunza se poate usca complet. Phoma este o boală agresivă, care poate produce pierderi de producție de 25-40%.

Putregaiul negru la rapiță (Phoma lingam)
Putregaiul negru la rapiță (Phoma lingam)

Alternarioza rapiței (Alternaria brassicae)

Similar, pe frunzele de rapiță apar pete cenușii, cu o zonă înconjurătoare galbenă. Debutul este de asemenea în partea inferioară a plantei. Boala atacă frunzele, ce se pot usca total, dar și silicvele, ce vor prezenta pete maronii. Silicvele atinse de boală se crapă înainte de momentul recoltării, cu pierderi ridicate de producție.

Alternarioza rapiței (Alternaria brassicae)
Alternarioza rapiței (Alternaria brassicae)

Făinarea rapiței (Erysiphe communis)

Pe ambele fețe ale frunzelor apar zone neregulate, formate dintr-o pâslă albicioasă. Boala poate ataca întreaga planta. În stadii avansate, fructificațiile ciupercii sunt eliberate sub forma unei pulberi prăfoase, de unde și numele bolii.

Făinarea rapiței (Erysiphe communis)
Făinarea rapiței (Erysiphe communis)

Referințe dăunători

Alternarioza florii soarelui

Alternaria helianthi

Alternarioza rapiței

Alternaria brassicae

Făinarea rapiței

Erysiphe cruciferarum

Pătarea brună și frângerea tulpinilor la floarea soarelui

Phomopsis helianthi

Putregaiul alb floarea soarelui

Sclerotinia sclerotiorum

Putregaiul alb rapiță

Sclerotinia sclerotiorum

Putregaiul cenușiu al florii soarelui

Botrytis cinerea

Putregaiul negru rapiță

Plenodomus lingam

Ai nevoie de consultanță de specialitate?