Publicat în Creșterea productivității

Efectele benefice pe care le produce AZO-SPEED AMINO în culturi, modul în care cerealele și porumbul valorifică tot inputul de energie pe care îl primesc, datorită conținutului optimizat de azot, sulf, magneziu și aminoacizi esențiali, îi justifică acestui produs poziționarea ca vârf de gamă la această categorie. Este un produs creat special pentru cerințele specifice din fermă la momentul actual, iar toți fermierii care l-au utilizat deja și-au exprimat intenția de a-l folosi în continuare, ca element integrat firesc în schema tehnologică.

De ce AZO-SPEED AMINO este, la ora actuală, unul dintre cei mai utilizați fertilizanți foliari și care sunt, efectiv, avantajele concrete pe care fermierii le observă în culturile de cereale și porumb încă de la prima utilizare? Acesta este subiectul pe care specialistul KWIZDA Agro Romania, Ana Vânătoru, director produs fertilizanți speciali, a intenționat să îl lămurească în această ediție.

1. De ce AZO-SPEED AMINO? Prin ce se diferențiază față de alte produse?

Pe lângă cele două forme de azot sub formă lichidă, produsul conține sulf, magneziu și o cantitate foarte ridicată de aminoacizi esențiali (65 g/l). Datorită acestei formulări, produsul oferă plantelor de cultură necesarul optim pentru susținere atât în perioadele favorabile, cât și în condiții de stres. Cunoaștem cu toții rolul azotului în evoluția culturii; în plus, AZO-SPEED AMINO susține sinteza proteinelor prin sinergia azot-sulf și fotosinteza prin conținutul echilibrat de sulf și magneziu.

Produsul se remarcă și datorită aportului substanțial de aminoacizi esențiali, care sunt chelatanți naturali (adică împiedică reacția chimică între nutrienți și celelalte substanțe din amestecul de tratare) și care constituie o sursă organică de azot. Aminoacizii permit economisirea de energie a plantei, pe care o direcționează către creșterea vegetativă și susținerea proceselor în fazele critice de creștere. Aminoacizii compensează eventuala sinteză deficitară datorată factorilor de mediu, cresc rezistența plantelor în condiții de stres (secetă, temperaturi scăzute), au rol în fotosinteză și funcționează ca un stimul pentru elemente de productivitate superioare (număr securizat de spice / m2, număr crescut de boabe pe spic sau pe știulete, masa hectolitrică bună, conținut optim de proteină, MMB mare etc.).

Lot de porumb fertilizat cu azot (fundal), versus carență de azot (frontal)
Lot de porumb fertilizat cu azot (fundal), versus carență de azot (frontal)

2. Care este avantajul formulării cu eliberare lentă a azotului?

Când spunem azot, spunem productivitate. Azotul face parte din structurile vegetale (celule, țesuturi, organe) și din compoziția clorofilei - substanța necesară fotosintezei, procesul fundamental al existenței plantelor. AZO-SPEED AMINO conține două tipuri de azot sub formă lichidă: azot ureic, care asigură necesarul imediat de nutriție al plantelor și uree formaldehidă, cu eliberare prelungită. Studiile au demonstrat că cele două tipuri de uree permit optimizarea nutriției cu azot și cresc rata de asimilare a acestui element în frunze. Avantajul ureei formaldehide este faptul că asigură nutriția progresivă cu azot, fără stimulare excesivă.

Ureea formaldehidă prezintă și proprietăți de adjuvant, drept pentru care optimizează acțiunea produselor de protecție a plantelor. Aceasta asigură o aderență foarte bună a substanțelor pe frunză și ajută la creșterea duratei disponibilității soluției de tratat.

Un alt avantaj este că micşorează tensiunea superficială a picăturilor pe frunze, conducând la o acoperire uniformă și la o absorbție îmbunătățită. Drept urmare, prin utilizarea ureei formaldehide se evită uscarea rapidă a azotului ureic pe frunză, împiedicând cristalizarea și limitarea disponibilității acestuia.

Produsul prezintă o cantitate de biuret foarte redusă (care tinde către zero), astfel fiind evitată cloroza frunzelor („arderea” culturilor). Un aspect important, deoarece biuretul interferează în procesele de metabolizare a azotului şi reduce capacitatea plantei de a transporta acest macroelement esențial. Biuretul este un compus toxic care se formează în timpul producerii ureei.

3. De ce este necesară aplicarea foliară a azotului? Nu este suficientă aplicarea la sol?

Aplicarea foliară a ureei prezintă un mare avantaj în cazul secetei, atunci când planta nu mai asimilează nutrienții prin rădăcină, iar azotul nu mai poate fi utilizat de către plante. Pe de altă parte, în perioadele cu exces de umiditate, azotul aplicat la sol se pierde prin levigare.

Tratamentele cu AZO-SPEED AMINO nu depind de regimul pluviometric. De ce este important? În ultimii ani, seceta a devenit normalitate. Drept urmare, la cereale, de exemplu, poate înlocui ultima fracție de azot în stadiul de burduf, cu rol în determinarea unui număr mai mare de inflorescențe pe plantă și de boabe pe spic. Și la porumb, o cultură cu cerințe nutriționale complexe, AZO-SPEED AMINO poate substitui ultima fracție de azot în fenofaza de 4-6 frunze, care determină numărul viitor de boabe pe știulete.

Totodată, magneziul aplicat foliar are avantajul că prelungește perioada în care se realizează fotosinteza, adică boabele vor avea mai mult timp pentru umplere, cu efect direct asupra valorii MMB-ului. Sulful va avea o rată de absorbție îmbunătățită, cu rezultat direct în sinteza proteinelor. În cazul grâului, calitatea este asigurată prin migrarea proteinelor din frunze către spic.

4. Ce preferă fermierii, un produs cu istoric bun sau unul nou?

Schimbările climatice se simt și la nivel regional, din acest motiv agricultura a devenit un domeniu mai dificil decât înainte. Fermierii pornesc de la expertiză când își stabilesc strategia unui sezon. Atunci când un produs excelează trei – patru ani la rând, indiferent de condițiile de mediu, înseamnă că se pot baza pe acel produs. Mai ales că, datorită cercetării și avansului tehnologic, aceste produse vârf de gamă sunt îmbunătățite permanent, nu rămân în urmă. Noutățile au nevoie de timp, pentru a produce dovezi sigure, pe când rezultatul concret ține de siguranță. Din aceste rațiuni, avem încredere că AZO-SPEED Amino va mai produce profit în ferme multă vreme de acum încolo.

5. Cum influențează aplicare AZO-SPEED AMINO calitatea producției?

Conjunctura actuală a pieței cerealelor demonstrează de ce, pe lângă cantitate, calitatea producției primează la comercializare. Pe lângă adaptabilitatea la condițiile climatice, produsul poate influența valoarea MMB-ului la cereale, atunci când este aplicat în fenofaza de apariție a frunzei stindard. Tratamentele post-înflorire ajută la creșterea proteinei în bob și la îmbunătățirea indicilor de panificație (conținut de gluten). La fel, la porumb, produsul acționează direct asupra elementelor de producție, îmbunătățind, printre altele, umplerea bobului și numărul de boabe pe știulete.

„Efectele benefice pe care le produce AZO-SPEED AMINO în culturi, modul în care cerealele și porumbul valorifică tot inputul de energie pe care îl primesc, datorită conținutului optimizat de azot, sulf, magneziu și aminoacizi esențiali, îi justifică acestui produs poziționarea ca vârf de gamă la această categorie. Este un produs creat special pentru cerințele specifice din fermă la momentul actual, iar toți fermierii care l-au utilizat deja și-au exprimat intenția de a-l folosi în continuare, ca element integrat firesc în schema tehnologică”, confirmă Ana Vânătoru.

Referințe dăunători

Carență de azot porumb

Carență de azot cereale păioase

Ai nevoie de consultanță de specialitate?