Descrierea agentului dăunător

Primele simptome sunt reprezentatate de piticirea plantelor, frunzele plantelor atacate capătă un aspect mozaicat, iar fructele rămân mici. Virusul are o mare răspândire, fiind cunoscut la dovlecel, dovleac, tomate, vinete, ardei, precum și la unele specii de plante spontane. Transmiterea de la un an la altul se realizează prin semințele infectate, iar în vegetație, virusul este transmis prin intermediul afidelor.