Descrierea agentului dăunător
Putregaiul cenușiu este o boală care poate produce pagube importante dacă nu se aplică tratamente eficiente. Acest agent patogen este polifag și poate ataca numeroase culturi de legume, cu precădere în perioadele cu ploi abundente, udarea excesivă, folosirea îngrășămintelor în cantități mari și nebulozitatea persistentă. Miceliul ciupercii este saprofit și poate trece cu ușurință în stadiul de parazit. Ciuperca este întâlnită pe substraturi organice și este formată din conidii și conidiofori. Filamentele rezultate pătrund în țesuturi și produc infecții, boala atacă toate organele supraterane ale plantelor, iar forma cea mai gravă a atacului se manifestă ulterior pe fructe. Boala se transmite de la an la an prin miceliul de pe resturile vegetale ale plantelor afectate.