Inscticidul acaricid ORTUS 5 SC se prezintă sub formă de suspensie concentrată și are la bază substanța activă fenpiroximat, 51,2 g/l. Acționează prin contact și prin ingestie asupra păianjenului roșu comun (Tetranychus urticae) și asupra moliei păstăilor (Etiella zinckenella) la soia. Produsul afectează respirația celulară și inhibă producția de energie a celor doi dăunători. Datorită acțiunii de șoc, aceștia încetează să mai producă pagube în cultură la o zi după tratament.
Publicat în Combaterea dăunătorilor
NEXIDE 60 CS este un insecticid foarte eficient, care controlează principalii dăunători din culturile de toamnă (și nu numai), și care prezintă o foto-stabilitate crescută, astfel încât poate fi aplicat și la temperaturi de 25° – 26° C. Formularea avantajoasă, capsule în suspensie (CS), sporește aderența substanței active la suprafața plantei, deoarece manifestă o rezistență mai bună la spălare în urma precipitațiilor și asigură persistența soluției la temperaturi ridicate.
Având în vedere provocările sezonului la culturile de toamnă, insecticidul polivalent NEXIDE 60 CS s-a dovedit a fi un real ajutor în combaterea dăunătorilor la rapiță și cereale.
Temperaturile peste media perioadei au dat tonul avertizărilor privind apariția gărgăriței rapiței în multe zone din țară. Totodată, se preconizează că lipsa unui sezon cu adevărat rece, secondată de un volum redus de precipitații (stres hidric), a favorizat supraviețuirea rezervelor biologice ale dăunătorilor problemă din culturile de iarnă (cereale, rapiță). Indiferent cum analizăm potențialul de atac al insectelor, concluzia este una singură: doar controlul preventiv asigură reducerea semnificativă a riscului de infestare, cu toate beneficiile directe ce decurg de aici.
Insecticid polivalent – acțiune concretă, spectru larg, moment optim
În primul rând, temperaturile ridicate ajută dăunătorii să traverseze un ciclu evolutiv mai rapid, astfel încât aceștia găsesc în culturile de rapiță și cereale, la repornirea în vegetație, un mediu prielnic hrănirii și înmulțirii accelerate.
NEXIDE 60 CS este un insecticid foarte eficient, care controlează principalii dăunători din culturile de toamnă (și nu numai), și care prezintă o foto-stabilitate crescută, astfel încât poate fi aplicat și la temperaturi de 25° – 26° C. Formularea avantajoasă, capsule în suspensie (CS), sporește aderența substanței active la suprafața plantei, deoarece manifestă o rezistență mai bună la spălare în urma precipitațiilor și asigură persistența soluției la temperaturi ridicate.
Substanța activă, gama-cihalotrin (60 g/l), din grupa piretroizilor de sinteză, este recunoscută pentru modul dublu de acțiune, de contact și de ingestie, împotriva dăunătorilor. Prin utilizarea produsului, se obține un efect complet, atât asupra adulților și larvelor, cât și unul ovicid, deoarece acționează rapid asupra sistemului nervos al insectei, căreia îi provoacă hiperactivitate, urmată de paralizie și moarte. Din acest motiv, este foarte recomandat și pentru tratamentele insecticide în stadiile larvare, când, de exemplu, majoritatea dăunătorilor la rapiță sunt cei mai periculoși, întrucât au deja dezvoltat aparatul masticator și rod, sug sau înțeapă țesutul vegetal al plantelor de cultură.
- Gărgărița tulpinilor de rapiță (Ceutorhynchus napi) este unul dintre cei mai periculoși dăunători ai acestei culturi. Prezintă o generație pe an, care iernează în zonele împădurite de lângă terenurile agricole sau în stratul superficial al solului de la baza plantelor de cultură. Ieșirea din hibernare este declanșată de o serie de 3 zile cu temperaturi diurne în zona de 9-10 C, în februarie - martie, iar după o perioadă de hrănire și împerechere, adulții înțeapă marginile frunzelor și vârfurile tulpinilor, în care își depun ouăle. Larvele eclozează după o săptămână sau două, în funcție de temperaturile exterioare. Cu cât acestea sunt mai ridicate, cu atât larvele ies mai repede și rod interiorul tulpinilor, provocând daune semnificative plantelor, care ramifică puternic, devin fragile și casante, favorizând apariția putregaiurilor.
- Gândacul lucios (Meligethes aeneus) are o generație pe an care iernează în sol. La ieșirea din hibernare în luna aprilie, atacă bobocii, pe care îi perforează și îi colonizează atât pentru depunerea de ouă, cât și pentru hrană. Atât adultul, cât și larva sunt periculoși, întrucât se hrănesc cu organele florale, limitând capacitatea plantei de a produce silicve și astfel, blocând potențialul de producție.
Chiar dacă nu sunt „de sezon”, este bine să luați în considerare un plan de prevenție împotriva următorilor doi dăunători, mai ales în cazul în care intenționați să aveți continuitate în cultura de rapiță:
- Viespea rapiței (Athalia rosae) are două generații pe an și iernează ca larvă adultă în sol, iar primii adulți apar în luna mai. Al doilea ciclu de evoluție este periculos pentru rapița de toamnă, în cazul densităților mari, deoarece, atacul larvelor din a doua generație provoacă defolieri masive. Larvele populează limbul inferior, pe care inițial îl minează, săpând galerii. Ulterior, larvele adulte rod frunzele până la pețiol. În cazul unui grad ridicat de infestare, cultura poate fi compromisă în câteva zile, din plantă rămânând doar nervurile, aspectul fiind unul dantelat.
- Puricele cruciferelor (Psylliodes chrysocephala) este favorizat de iernile blânde, întrucât depunerea pontei poate continua și în această perioadă, astfel încât în primăvară - vară, rezerva de dăunători să fie semnificativă. Adulții rod frunzele, în care lasă găuri, însă daunele provocate nu au impact economic. Toamna însă, larvele perforează organele plantei, săpând galerii în timp ce se hrănesc cu seva. Plantele afectate își pierd vigoarea și rezistența la îngheț, iar cultura poate fi compromisă. Controlul acestora trebuie planificat din timp, întrucât este un dăunător versatil, care atacă și alte specii brasicacee, dintre care și cele spontane (de exemplu muștar sălbatic), de unde pot migra către plantele de cultură.
Dăunătorii cheie ai cerealelor
NEXIDE 60 CS este foarte eficient atât în cazul insectelor cu aparat masticator adaptat și pentru supt, cum are gândacul bălos (Lema melanopa), cât și împotriva dăunătorilor cu aparat bucal pentru înțepat și supt, așa cum este cazul ploșniței cerealelor (Eurygaster integriceps) și al afidelor.
- Gândacul bălos (Lema melanopa) apare primăvara, când temperatura medie ajunge la 9-10⁰ C. Adulții rod frunzele plantelor tinere, iar atacurile pot fi recunoscute după dungile paralele cu nervurile. Larvele atacă epiderma superioară și parenchimul frunzelor, iar semnele atacurilor sunt dungile longitudinale de pe frunze. Atacul se produce în vetre, fiind vizate în special culturile de ovăz și orz, dar insecta afectează și celelalte graminee.
- Ploșnița cerealelor (Eurygaster integriceps) - factorii care favorizează dezvoltarea adulților sunt temperaturile crescute, precipitațiile reduse și vântul de intensitate scăzută. Dacă aceste condiții vor fi îndeplinite, atunci vom sesiza un efectiv numeric sporit de dăunători, începând din perioada în care temperatura medie zilnică va fi de 10°C - 15°C. Perioada de dăunare este mai-iunie: larvele se hrănesc cu boabele în stadiul de lapte, iar adulții se hrănesc cu boabele în faza de coacere, provocând importante pagube.
- Afidele cerealelor (Rhopalosiphum padi / Metopolophium dirhodum) sau păduchii cerealelor sunt insecte foarte periculoase, întrucât atacă plantele tinere, toamna, dar și pe cele mature în perioadele călduroase (vara), din care extrag sucul celular, cu care se hrănesc. Se înmulțesc foarte rapid (depun oră pe spatele limbului, iar larvele pot fi ușor confundate cu adulții) și colonizează rapid plantele. În cazul în care controlul nu se realizează la timp, infestarea este rapidă. Pe lângă pagubele provocate culturii (oprirea în evoluție a plantelor, distrugerea elementelor de producție, inhibarea fotosintezei prin producerea excrețiilor etc), ele pot fi și vectori de transmitere ai virusurilor (ex.: virusul piticirii galbene).
Beneficiile tratamentului cu NEXIDE împotriva dăunătorilor la rapiță și cereale:
- Acţionează asupra sistemului nervos, conducând la hiperactivitate, paralizie şi în final, la moartea insectei.
- Efectul produsului se observă în scurt timp după aplicare, prin stoparea hrănirii insectelor, având și efect ovicid
- Dimensiunile diferite ale microcapsulelor asigură difuzia substanței active un timp mai îndelungat, determinând astfel o protecţie de durată împotriva dăunătorilor.
NEXIDE 60 CS: doză mică, moment flexibil de aplicare
NEXIDE 60 CS poate fi utilizat chiar și de trei ori pe sezon, cu evitarea stadiului de înflorit, datorită selectivității reduse. Dozele recomandate variază între 0,05 – 0,08 l/ha, în funcție de gradul de infestare, tipul și stadiul dăunătorului combătut și momentul aplicării. Ambalajele disponibile sunt de 1 și 5 l.
În funcție de tipul de dăunător și condițiile climatice, eficacitatea substanței active se menține între 7 și 14 zile de la momentul aplicării.
Pentru un plus de eficiență al tratamentului, pentru creșterea gradului de retenție pe frunze și al rezistenței la spălare, se recomandă utilizarea NEXIDE 60 CS împreună cu adjuvantul DESIGNER.
Referințe produse
Referințe dăunători
Afidele cerealelor păioase
Macrosiphum avenae, Schizaphis graminum, Metopolophium dirhodum, Rhopalosiphum maidis etc
Gândacul bălos
Lema melanopa
Ploșnița cerealelor
Eurygaster integriceps
Puricii cruciferelor
Phyllotreta Cruciferae, Psylliodes chrysocephala
Viespea rapiței la cereale păioase
Athalia rosae