Conform unui sondaj recent, o treime dintre consumatorii urbani de fructe și legume, preferă segmentul bio. Drept urmare, presiunea cererii și proiectele UE privind diminuarea cantităților de substanțe chimice au condus la dezvoltarea de produse organice pentru agricultură. LIMOCIDE este un produs biologic de protecție a plantelor sub formă de microemulsie (ME), având la bază o substanță activă din surse naturale: uleiul de portocale (60 g/l). Acesta nu lasă reziduuri, nu dăunează mediului și are un timp de pauză foarte scurt, de maxim o zi, putând fi aplicat în vegetație de cel mult 6 ori pe sezon, cu respectarea dozelor în funcție de specie. Certificat pentru agricultura organică, poate fi utilizat cu succes și în tehnologiile convenționale.
Publicat în Combaterea dăunătorilor
Pe lângă formularea lichidă, cel mai important avantaj al fungicidului FLOSUL® SC este dimensiunea optimă a particulelor de sulf: 0,8 microni. De ce este aceasta un avantaj? Toate celelalte formulări ale sulfului conțin particule cu o dimensiune medie de circa 3,6 microni, adică sunt de 4,5 ori mai mari comparativ cu cele din FLOSUL® SC.
Sulful reprezintă prima substanță funcicidă cunoscută în combaterea făinării, fiind și azi un element important în tehnologia viței-de-vie. Formularea lichidă FLOSUL® SC îi adaugă o serie avantaje demne de un produs din prima ligă.
Mai mult de 100 de ani de la apariția patogenului în Europa (app. 1845), tratamentul cu sulf împotriva sporilor de făinare a fost singura metodă cunoscută de combatere a acestei boli originare din America de Nord. Istoricul îndelungat al eficienței sale demonstrează de ce fungicidele pe bază de sulf sunt încă utilizate cu succes la scară largă, chiar dacă, pe parcurs, oamenii de știință din domeniu au oferit fermierilor și alte soluții.
FĂINAREA - Portret de inamic
Făinarea (Uncinula necator) se manifestă în toate stadiile de dezvoltare ale viței-de-vie, atacând părțile verzi ale plantației și boabele în formare. Poate fi ușor recunoscută încă de la primele semne, după miceliul albicios și prăfos apărut pe organele plantelor sau după boabele diforme, necrozate și crăpate adânc, până la semințe. Efectele atacului constau în deteriorarea majoră a culturii (chiar și mai mult de 50%) și aromele nefirești, neplăcute ale vinului.
FLOSUL® SC - Ce îl diferențiază?
Pe lângă formularea lichidă, cel mai important avantaj al fungicidului FLOSUL® SC este dimensiunea optimă a particulelor de sulf: 0,8 microni. De ce este aceasta un avantaj? Toate celelalte formulări ale sulfului conțin particule cu o dimensiune medie de circa 3,6 microni, adică sunt de 4,5 ori mai mari comparativ cu cele din FLOSUL® SC.
Conform testărilor, cu cât particulele sunt mai mici, cu atât soluția de tratat este mai omogenă și mai stabilă. În consecință, în cazul tratamentului cu FLOSUL® SC, acoperirea organelor plantei este uniformă, iar substanța activă se fixează mult mai bine pe suprafața acestora. În plus, rezistența la spălare specifică produsului ajută substanța activă să persiste pe frunză timp mai îndelungat.
Tot un beneficiu al formulării este și stabilitatea depozitării, care prezintă un risc foarte scăzut de formare a depozitelor în partea de jos a mașinii de tratament. Soluția are fluiditatea optimă, astfel încât depozit rezidual este foarte redus și nu formează spumă în momentul tratamentului.
FLOSUL® SC – fără risc de toxicitate
Produsul conține sulf lichid sub formă de suspensie concentrată, 800 g/l și poate fi utilizat atât în schemele tehnologice convenționale, cât și în viticultura organică. Are o fereastră largă de aplicare (de la formarea lăstarilor până la înflorit și în perioada de creștere a boabelor) și poate fi utilizat în același timp sau în alternanță cu alte produse de protecție a plantelor.
Viticultorii parteneri au observat și că, aplicat la temperaturi mai ridicate, doza de 4 l/ha din FLOSUL® SC la vița-de-vie nu a provocat fitotoxicitate, așa cum se întâmplă în cazul celorlalte formulări ale sulfului. Această caracteristică îi evidențiază eficiența chiar și în condiții de stres termic, subliniind caracterul fungicidului FLOSUL® SC ca fiind unul perfect aliniat tendințelor globale privind agricultura modernă.
Referințe produse
Referințe dăunători
Făinarea viței de vie
Uncinula necator