Publicat în Combaterea dăunătorilor

Erbicidele au apărut ca răspuns la una dintre marile probleme ale cultivatorilor. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au observat că existența buruienilor, adică a plantelor străine în culturi, face ca plantele de cultură să fie subdezvoltate și să aibă producții mai mici și de calitate mai slabă. De ce apare acest fenomen? Explicația este destul de simplă: buruienile concurează cu plantele de cultură pentru resursele de nutrienți din sol, apă, lumină și spațiu efectiv. 

În zilele noastre, fermierii caută cele mai bune soluții pentru protecția culturilor lor pentru că, se știe, o cultură bine îngrijită este o cultură productivă, iar aplicarea erbicidelor este una dintre măsurile cele mai importante. Erbicidarea reprezintă o etapă semnificativă, ce însoțește alte măsuri tehnologice, cum sunt aplicarea de fungicide sau insecticide. Toate acestea sunt adaptate la specia de plante, la specificul soiului și al hibridului, precum și la condițiile de mediu în care se dezvoltă cultura. Desigur, acestea sunt determinate și de obiectivele fermierului, de cantitățile pe care le vizează, precum și de bugetul alocat lucrărilor. 

Ce sunt erbicidele si de ce sunt importante?

Erbicidele au apărut ca răspuns la una dintre marile probleme ale cultivatorilor. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au observat că existența buruienilor, adică a plantelor străine în culturi, face ca plantele de cultură să fie subdezvoltate și să aibă producții mai mici și de calitate mai slabă. De ce apare acest fenomen? Explicația este destul de simplă: buruienile concurează cu plantele de cultură pentru resursele de nutrienți din sol, apă, lumină și spațiu efectiv. Așa se face că prezența plantelor dăunătoare, mai ales în număr mare, determină ca speciile utile să aibă acces la cantități mai reduse din aceste elemente necesare bunei dezvoltări și să aloce mai puține resurse interne către fructificare. De asemenea, plantele reprezintă o gazdă pentru insectele și fungii ce ar putea ataca plantele de cultură. În plus, buruienile cresc densitatea de plante dintr-o anumită solă și împiedică circulația curenților de aer, fapt ce duce la o aerisire defectuoasă a culturilor. 

De aceea, oamenii au recurs la utilizarea soluțiilor pe care le aveau la îndemână la momentul respectiv pentru a împiedica apariția și dezvoltarea buruienilor. Printre acestea, amintim mijloacele mecanice – smulgerea, prășitul etc.- , dar și metode chimice: aplicarea de sare marină, uleiuri etc. După Al Doilea Război Mondial, s-a încercat, cu succes treptat, sintetizarea unor compuși care să fie deopotrivă eficienți, adică să îndepărteze buruienile, dar și selectivi, adică să producă urmări cât mai reduse asupra plantelor de cultură. 

În ce situații este recomandată aplicarea erbicidelor? 

Decizia de aplicare preventivă a erbicidelor se ia în funcție de istoricul solelor, adică de numărul de plante prezente în sezoanele anterioare ale culturilor. Un alt factor este reprezentat de starea terenurilor învecinate, care, în cazul în care nu sunt îngrijite, pot reprezenta o sursă de infestare pentru cultură, semințele buruienilor putând fi purtate de vânt, păsări sau utilaje. O altă situație este cea aplicării curative, în care, la examinarea vizuală, se constată prezența buruienilor în sole. 

În funcție de condițiile specifice solelor și de tipul de cultură practicată de fermieri, sunt disponibile pe piață mai multe tipuri de erbicide, cu beneficii specifice: 

Erbicide preemergente 

Primul tip de erbicide preemergente se aplică în brazdă înainte de semănat. Aceste erbicide solicită, în general, încorporare, pentru că prezintă un grad înalt de volatilitate, iar fără această lucrare, erbicidul se pierde în atmosferă și poluează. 

Al doilea tip de erbicide preemergente este aplicat imediat după semănat, dar înainte de răsărirea buruienilor sau a plantelor de cultură. Momentul de aplicare trebuie să fie realizat în funcție de prognoza meteo, deoarece acest tip de erbicide necesită o cantitate mai mare de umiditate pentru a acționa eficient. De aceea, ideal este ca aplicarea să se realizeze cu câteva zile înainte de ploaie. Absorbția substanțelor se realizează prin rădăcinile buruienilor și împiedică răsărirea, efectul acestui tip de erbicide fiind unul preventiv. 

Unele erbicide preemergente, cum este Basar, creează o peliculă la suprafața solului, împiedicând buruienile să răsară în cultura de porumb. 

Un alt exemplu de erbicid preemergent este erbicidul pentru sfecla de zahăr MITRON 700 SC, ce poate fi aplicat și preemergent, și postemergent, iar aplicarea sa fracționată contribuie la controlul buruienilor răsărite „în valuri”.

Pentru un tratament cu spectru de aplicare mai larg, se poate realiza o combinație între cele 2 tipuri de erbicide preemergente.

Erbicide postemergente

O mare parte dintre erbicide se aplică după răsărirea buruienilor și a plantelor. În această situație, este foarte important ca soluția de tratare să acopere frunza buruienilor într-o măsură cât mai mare. Pentru aceasta, se pot utiliza adjuvanți specifici, ce cresc randamentul aplicării, cum este Drill. Erbicidele postemergente au rol curativ sau eradicant.

Observație privitoare la aplicarea erbicidelor: în general, pentru ca tratamentele fitosanitare să fie cât mai eficace și rentabile, fermierii apelează la metoda amestecurilor de tratare, prin care erbicidele sunt amestecate în tank mix cu alte pesticide și fertilizanți lichizi. De aceea, este necesar ca înainte de realizarea amestecului să citiți cu atenție indicațiile oferite de producători și să realizați un test de compatibilitate. 

Dintre erbicidele postemergente, amintim: ALLIANCE 660 WG®,  erbicid pentru culturile de cereale, cu 2 substanțe active. Un alt erbicid din această categorie, cu aplicare de la stadiul de 2 frunze până la apariția spicului, este BONACA® EC, cu o fereastră largă de aplicare. Tot pentru cereale, în postemergență, puteți folosi erbicidul Fence, cu efect de contact și rezidual, de până la 3 luni. Un alt exemplu este erbicidul pentru cereale FLAME® 50 SG, cu aplicare foliară și efecte rapide. În cazul acestui produs, efectele se manifestă la doar câteva ore de la aplicare, când buruienile își încetează creșterea. În cazul erbicidului pentru porumb MURAL® , absorbția se produce prin rădăcini și frunze, iar efectul este de creștere anormală a celulelor, cu întreruperea funcțiilor plantelor. Erbicidul pentru cereale PROVALIA®, cu efect rapid, acționează agresiv, dovedindu-se foarte eficient chiar și în stadii avansate de vegetație ale buruienilor.

Cum alegeți erbicidul potrivit pentru cultura dumneavoastră? 

Pentru a stabili ce erbicide sunt necesare pentru succesul producției, este necesar să luați în calcul câteva aspecte: 

  • Sursa de îmburuienare, adică de unde provin semințele de buruieni ce infestează sola respectivă
  • Specificul buruienilor – plante mono sau dicotiledonate, pentru a ști ce substanțe active sunt eficiente în cazul speciilor respective. Fiecare erbicid are un spectru de acțiune bine definit, pe care îl puteți afla de la reprezentanții Kwizda Romania. De asemenea, în cazul în care nu știți ce erbicid este potrivit pentru controlul unei anumite specii, consilierea oferită vă va fi de folos. 
  • Specificul tipului de plantă din cultură. Spre exemplu, ați putea alege erbicide pentru floarea-soarelui preemergente, care să asigure un start bun culturii, într-o solă curată, fără plante nedorite. În această situație, selectarea substanței active se face în funcție de hibrid, fiind cunoscut că hibrizii din categoria Clearfield® sunt toleranți la erbicidele ce au drept substanță activă imidazolinonă și sulfoniluree, spre deosebire de cele convenționale, care prezintă sensibilitate la acest tip de compuși chimici. 
  • Cunoașterea densității și a stadiului de dezvoltare a buruienilor; în funcție de aceste aspecte, veți putea stabili dozele necesare pentru efectul scontat. 
  • Momentul de aplicare este un criteriu foarte important de alegere, deoarece susține atât aplicarea eficientă, dar vă poate ajuta să protejați plantele de cultură de efectele fitotoxice. 
  • Substanțele active: este necesar să cunoașteți spectrul acestor substanțe și să realizați o rotație a erbicidelor, pentru a evita fenomenul de rezistență a buruienilor. Pentru că buruienile dintr-o anumită cultură pot fi de mai multe tipuri, este posibil să aveți nevoie de un mix de substanțe pentru a curăța terenul de concurența plantelor dumneavoastră. 
  • Efectul pe care doriți să-l obțineți. În funcție de acesta, erbicidele pot fi încadrate în 2 categorii: 

Erbicide totale

Erbicidele totale distrug toate plantele din terenul unde sunt aplicate. De aceea, utilizarea acestora este recomandată în anumite situații: pe miriști, pe spații cu altă utilizare decât cea agricolă (terasamente de cale ferată, locuri virane etc.), igienizarea acestora fiind utilă pentru diminuarea numărului de semințe ce ar putea infesta solele învecinate. În terenurile agricole, se pot utiliza după recoltare pentru a îndepărta plantele perene apărute sau samulastra sau înainte de semănat, de asemenea pentru distrugerea vegetației existente, ce ar îngreuna lucrările și ar încetini dezvoltarea culturii. Este esențial, în cazul erbicidelor totale, să se evite contactul cu plantele de cultură, din cauza fitotoxicității ridicate. 

Erbicide selective

Cercetătorii din întreaga lume au drept obiectiv obținerea unor produse care să distrugă buruienile, dar să fie selective la plantele de cultură. Acest tip de erbicid poate fi utilizat în siguranță în culturi. Kwizda Romania deține un portofoliu important de astfel de produse, pentru prevenirea și controlul buruienilor dintr-un număr foarte mare de culturi.

Un alt criteriu de alegere a erbicidelor este modul de acțiune a substanțelor active conținute. Acestea sunt de 3 tipuri: 

Erbicide de contact:

Erbicidele de contact afectează puternic organele plantelor pe care ajung picăturile de tratament. De asemenea, prezintă un efect rapid. Dezavantajul este că, în anumite condiții, buruienile au capacitatea de a se reface din rădăcinile rămase în sol, ce nu sunt afectate de acest tip de substanță active. 

Erbicide sistemice

Erbicidele sistemice pot fi aplicate la sol sau foliar. Indiferent de modul de aplicare, substanța activă este transportată în întreaga plantă. Acest mod de acțiune face ca efectele să fie vizibile după mai mult timp. Totuși, prin aplicarea acestui tip de erbicide, se poate ajunge la controlul buruienilor din sola respectivă. De asemenea, este de reținut faptul că acest tip de substanțe active au nevoie de condiții meteo prielnice, mai exact de perioade cu precipitații la o perioadă scurtă după aplicare.

Erbicide cu efect rezidual

Acestea persistă în sol și pot proteja culturile de apariția unui nou val de plante nedorite. Dar, provocarea în cazul acestui tip de erbicide este modul în care a fost lucrat terenul, precum și nevoia de precipitații, acest tip de erbicide lucrează numai în condiții de umiditate adecvate. 

Beneficiile aplicării erbicidelor în culturi

  • Creați premisele unor culturi mai productive
  • Plantele nestingherite de buruieni sunt mai sănătoase și mai tolerante la condițiile de mediu 
  • Unele buruieni afectează culturile, dar pot deveni o problemă pentru întreaga comunitate. Spre exemplu, este cazul ambroziei, ce apare în diverse culturi, dar și în zone necultivate, provocând alergii și afectând un număr mare de oameni, printre care și copii. De aceea, cu cât aplicarea de erbicide este mai bine realizată, cu atât putem evita apariția unor noi focare de infestare.  

Este recomandat să combinăm diferite metode de erbicidare, deoarece unele specii sunt dificil de combătut datorită toleranței genetice la substanțele active în uz, dar și similarității cu plantele de cultură. Este vorba despre plantele din familii asemănătoare cu a plantelor de cultură, așa cum sunt, de exemplu, rapița și muștarul sălbatic. 

 Principalele substanțe active din compoziția erbicidelor, disponibile în prezent

  • Metsulfuron-metil, din clasa sulfonilureice, se absoarbe prin frunze şi rădăcină, este translocată către vârfurile de creștere ale plantelor. Modul de acțiune: inhibă enzima acetolactat sintetază (ALS). 
  • Diflufenican, din clasa piridincarboxamide. Modul de acțiune: inhibă procesului de sinteză a carotinoidelor. În urma aplicării, buruienile sunt puternic clorozate, apoi necrozate și distruse. 

Aceste două substanțe se regăsesc în erbicidul pentru cereale ALLIANCE 660 WG®, utilizat cu succes împotriva unui spectru larg de buruieni dicotiledonate anuale și perene, cum sunt: turiţa (Gallium aparine), ventrilica (Veronica spp.), rocoina (Stellaria media), trei-frați-pătați (Viola arvensis)

  • S-metolaclor, aflat în cantitate de 960 g/l în erbicidul BASAR, face parte din grupa acetamidelor. Modul său de acțiune: inhibarea diviziunii celulare și sinteza acizilor grași din unele buruieni monocotile și dicotile din cultura porumbului. Se aplică preemergent sau postemergent timpuriu, până la faza de 3 frunze ale culturii. Printre buruienile combătute de acest erbicid la porumb amintim: iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli), mohorul (Setaria glauca), meișorul (Digitaria sanguinalis), costreiul din sămânță (Sorghum halepense), știrul sălbatic (Amaranthus retroflexus), spanacul sălbatic (Chenopodium album)
  • Fluroxipir, aflat în concentrație de 250 g/l în erbicidele pentru cereale BONACA® EC și PROVALIA® (în acest caz în combinație tifensulfuron metil și metsulfuron metil), are efect sistemic preluată de buruieni prin frunze şi translocată ascendent şi descendent în plante. Modul de acțiune: buruienile sensibile la această substanță își încetează creșterea, iar în 7-10 zile mor. Acționează împotriva buruienilor dicotiledonate anuale şi perene, cum ar fi turiţa (Gallium aparine), lungurica (Galeopsis tetrahit), volbura (Convolvulus arvensis), hrișca urcătoare (Polygonum convolvulus), nu-mă-uita (Myosotis arvensis), rocoina (Stellaria media), coada-calului (Equisetum arvense)
  • Flufenacet. Modul de acțiune: este absorbit prin rădăcinile și hipocotilul buruienilor germinate, fiind transportat apoi la nivelul țesuturilor de creștere, dar și prin frunze. Această substanță activă se regăsește în compoziția erbicidului pentru cereale FENCE®, eficient contra buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate anuale, cum ar fi iarba vântului (Apera spica-venti), hirușor (Poa annua), raigras peren (Lolium spp.) și coada – vulpii (Alopecurus myosuroides)
  • Mesotrione, aflat în cantitate de 100 g/l în erbicidul CUTER® SC, cu aplicabilitate la porumb. Modul de acțiune: substanța activă mesotrione este derivată din grupa triketone, a inhibitorilor 4-HPPD și se preia foliar și radicular, translocându-se acropetal și bazipetal în plante. Primul efect este albirea frunzelor, urmat de necroze ale vârfurilor de creștere. Combate buruienile din cultura porumbului, cum este ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), hrișca urcătoare (Polygonum convolvulus), știrul sălbatic (Amaranthus retroflexus), cornuti (Xanthium strumarium), spanacul sălbatic (Chenopodium album) și teișorul (Abutilon theophrasti).
  • Tribenuron-metil (erbicidul pentru cereale FLAME® 50 SG), ce face parte din categoria substanțelor sulfonilureice, cu efect de contact și sistemic. Modul de acțiune: inhibă enzima acetolactat sintetază (ALS). Printre speciile combătute, amintim: pălămida (Cirsium arvense), păpădia (Taraxacum officinale), sugel (Lamium amplexicaule), cornuți (Xanthium strumarium), zârna (Solanum nigrum)
  • Metamitron, aflat în cantitate de 700 g/l în erbicidul pentru sfecla de zahăr MITRON 700 SC, ce face parte din grupa chimică a triazinonelor. Modul de acțiune: inhibă complexul fotosistemului II. Are efect sistemic, selectiv, este absorbit mai ales radicular, dar și prin lăstari. Specii combătute: hrișca urcătoare (Fallopia convolvulus), ventrilica (Veronica spp.), loboda sălbatică (Atriplex patrula), firuța (Poa annua), rocoina (Stellaria media), turița (Gallium aparine), troscotul (Polygonum aviculare), coada-vulpii (Alopecurus myosuroides), cruciulița sau spălăcioasa (Senecio vulgaris), doritoarea (Veronica hederifolia), hrana vacii (Spergula arvensis), macul roșu (Papaver rhoeas), lungurica (Galeopsis tetrahit), fumărița (Fumaria officinalis), pungulița (Thlaspi arvense), traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris), trei-frați-pătați (Viola arvensis), laptele cucului (Euphorbia cyparissias), urzica mică (Urtica urens), nu mă uita ((Myosotis arvensis), sugel (Lamium amplexicaule), muștarul sălbatic (Sinapis arvensis), spanacul sălbatic (Chenopodium album)
  • Dicamba, din grupa acizilor benzoici, blochează sinteza auxinelor și creșterea plantelor. Această substanță activă se regăsește în cantitate de 480 g/l în erbicidul pentru porumb MURAL®. Acesta este utilizat pentru controlul buruienilor dicotiledonate anuale și perene, spectrul său cuprinzând peste 200 de specii, dintre care amintim: ciumăfaia (Datura stramonium), zămoșița (Hibiscus trionum), știr sălbatic (Amaranthus retroflexus), ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), spanacul sălbatic (Chenopodium album), ardeiul broaștei (Polygonum persicaria)
  • Tifensulfuron metil și metsulfuron metil, din compoziția PROVALIA®, un erbicid la cereale deosebit de puternic datorită combinației de 3 substanțe active: fluroxipir 135 g/l + tifensulfuron metil 30 g/l + metsulfuron metil 5 g/l). Printre plantele combătute amintim: turiţa (Gallium aparine), ventrilica (Veronica spp.), volbura (Convolvulus arvensis), mușețel sălbatic (Matricaria chamomilla), pălămida (Cirsium arvense), hrișca urcătoare (Polygonum convolvulus), macul roșu (Papaver rhoeas)
  • Metazaclor, substanță activă cu acțiune sistemică, prezentă în cantitate de 500 g/l în erbicidul la rapiță RAPSAN 500 SC. Este preluată prin cotiledoane și rădăcină, fiind translocată în plantă, unde blochează activitatea celulară a buruienilor. Acționează împotriva buruienilor dicotiledonate anuale și a unor monocotile. Din spectrul combătut fac parte: macul roșu (Papaver rhoeas), ventrilica (Veronica spp.), iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli), rocoina (Stellaria media), spanacul sălbatic (Chenopodium album), știrul sălbatic (Amaranthus retroflexus), traista ciobanului (Capsella bursa – pastoris).
  • Nicosulfuron, substanță activă din grupa sulfonil ureicelor, acționează asupra buruienilor sensibile din cultura de porumb prin inhibarea enzimei acetolactat sintetază (ALS). Substanța activă nicosulfuron se translocă rapid prin xilem și floem la țesutul meristematic, unde inhibă biosinteza aminoacizilor, oprește diviziunea celulară și creșterea buruienilor țintă. Este prezent în cantitate de 40 g/l în erbicidul la porumb pentru boabe și siloz TALISMAN OD. Acționează asupra buruienilor monocotile anuale și perene și unor dicotiledonate, cum sunt: costrei (Sorghum halepense), iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli), mohorul verde (Setaria glauca), meișor (Digitaria sanguinalis) și raigras peren (Lolium spp.).

Provocarea momentului este găsirea unor erbicide bio eficiente, mai ales a unor erbicide postemergente la legume. Portofoliul nostru pentru culturi cu certificare ecologică este în continuă extindere, deci vă invităm să rămâneți în legătură cu specialiștii noștri pentru cele mai moderne soluții de combatere a buruienilor. 

Am menționat în aceste rânduri cele mai importante tipuri de erbicide și plantele pe care le controlează. Vă invităm să apelați la consilierea profesioniștilor Kwizda Agro Romania, care vă vor ajuta să stabiliți strategia de erbicidare potrivită pentru a avea o cultură curată și productivă. Vă dorim un sezon productiv și suntem mereu alături, oferindu-vă erbicide de calitate, pentru succesul activității dumneavoastră!

Referințe dăunători

Ambrozie

Ambrosia spp.

Loboda

Atriplex patula

Traista ciobanului

Capsella bursa-pastoris

Pălămida

Cirsium arvense

Volbura

Convolvulus arvensis

Macul roșu

Papaver rhoeas

Hrișca urcătoare

Polygonum

Ventrilica

Veronica persica

Coada vulpii

Alopecurus myosurides

Meișor

Digitaria sanguinalis

Costrei

Sorghum halepense

Ai nevoie de consultanță de specialitate?