fbpx

Erbicide

Erbicid selectiv pentru combaterea în postemergenţă a buruienilor graminee anuale şi perene şi a buruienilor cu frunza lată la porumb.  

PRINCIPAL PLUS®

  • Beneficii

    • Soluție completă în postemergență.
    • Investiția pe termen lung reduce rezerva de buruieni.
    • Selectivitate bună față de cultură.
    • Eficacitate maximă în combaterea buruienilor în postemergență la porumb.
    • Fără restricții în rotația culturilor.

  • Descriere produs

    Principal® Plus este o combinaţie de trei substanţe active: rimsulfuron, nicosulfuron și dicamba. Principal® Plus este un erbicid postemergent aplicat la cultura de porumb pentru controlul buruienilor graminee și buruienilor cu frunză lată, anuale și perene. Activitatea produsului se bazează pe două moduri de acțiune independente. Rimsulfuron și nicosulfuron sunt erbicide sulfonilureice a căror activitate se bazează pe blocarea diviziunii celulare în vârfurile de creștere, în timp ce dicamba este regulator de creștere. Principal® Plus este absorbit rapid de foliajul și rădăcinile plantelor și inhibă creșterea buruienilor sensibile la scurt timp după aplicare, prevenind astfel competiția cu plantele de cultură. Simptome ca decolorarea și cloroza apar după 3-10 zile de la aplicare, dar buruienile mor după 2-3 săptămâni. Căldura și umezeala sporesc performanța erbicidului, în timp ce timpul rece și uscat îi întârzie activitatea și apariția simptomelor.

Număr înregistrare

038PC/27.03.2014

Producător

Corteva

Conținut substanță activă

nicosulfuron 9,2% +
dicamba 55% +
rimsulfuron 2,3%

Ambalaj

2,2 kg

 0,44 kg 

Cultura

porumb

Spectru de combatere

buruieni graminee şi cu frunza lată

Perioada de aplicare

aplicat în postemergenţă în stadiul de 2-6 frunze ale porumbului 

Doza

0,44 kg/ha + 0,1 % adjuvant Trend® 90

  • Aplicare

    • Principal® Plus aplicat în postemergenţă în stadiul de 2-6 frunze ale porumbului este activ împotriva unui spectru larg de buruieni graminee şi buruieni cu frunza lată, anuale și perene.
    • Datorită activităţii reziduale scurte, Principal® Plus combate buruienile răsărite sau în curs de răsărire în momentul aplicării. Eficacitatea poate fi influenţată negativ de temperaturile ridicate, secetă sau buruieni avansate în vegetaţie.
    • Eficacitatea maximă se obţine când buruienile sunt tinere, respectiv în perioada de creștere activă, de la răsărire până în stadiul de 2-4 frunze ale buruienilor cu frunză lată și/sau rozetă la cele perene, până la sfârșitul înfrățirii gramineelor anuale.
    • Volumul de soluţie: 200-400 l/ha
    • În cazul îmburuienărilor cu Convolvulus arvensis și Calystegia sepium, Principal® Plus este mai eficace dacă este aplicat pe buruieni mai dezvoltate (15-20 cm). Pentru Cirsium arvense cel mai bun moment de aplicare este în stadiul de rozetă cu 4-6 frunze. Sorghum halepense (costrei din rizomi) sau Agropyron repens (pir târâtor) sunt foarte bine combătute dacă au înălţimea de maxim 15 cm.
    • Pentru îmbunătăţirea penetrării substanţelor active, mai ales în condiţii de deficit hidric, se recomandă utilizarea produsului Trend® în medie 250 ml/ha, livrat cu produsul.

Descărcare